Provocările femeii de azi

Provocările femeii de azi

geanina timofte
Redactat de: Geanina Timofte
Timp de citire: 4 minute

Care sunt nevoile tale, Femeie? Cine ești tu, cea din spatele durerilor femeiești? Când ai primit ultima dată o îmbrățișare autentică, pe măsura celor pe care le oferi cu risipă, ființelor iubite?

Ai puterea vieții și a morții, deții cheia fericirii și a nefericirii, pântecul tău binecuvântat plămădește ființe noi, sânul tău hrănește, inima ta se dă pentru a fi hrană flămânzilor, sfârtecată în mii de bucăți. Și totuși, de ce ești adesea, nefericită, FEMEIE?

Indiferent de anotimpul vieții în care se află, femeia se lasă pradă, durerii, înstrăinându-se de propria natură, victimă a hegemoniei masculine, de sute și sute de ani.

Am pregătit pentru tine un seminar de dezvoltare personală în care înveți cum să-ți descoperi CELE 3 SURSE ALE PUTERII FEMININE, corespunzătoare tiparelor arhetipale Fecioara, Mama, Înțeleapta. Deși sunt arhetipuri ce corespund celor trei vârste ale femeii, ele sunt prezente concomitent în noi, pe tot parcursul vieții, uneori în stare latentă, alteori în dezechilibru.

TINEREȚEA: femeia tânără își lasă rănile copilăriei să-i saboteze iubirile, intrând în relații de cuplu în care prea adesea, foamea de iubire o împinge în rolul de victimă, cedând întreaga putere personală călăului mult iubit.

Alteori intră în triunghiuri conjugale, iluzionându-se că e aleasa, sperând ascuns și zadarnic, să fie ,,cealaltă”, Unica.

Dacă e independentă, se confruntă cu probleme legate de realizarea unei familii. Alege să-și facă o carieră pentru a avea siguranță financiară, dar are dificultăți să găsească un bărbat pe măsura ei, în stare să-și asume responsabilitatea unei căsătorii și a unei familii. Așadar, 30, ceasul biologic ticăie amenințător și copiii nu vor mai putea aștepta mult timp, să vină pe lume.

MATURITATEA: femeia matură a trăit prinsă în vârtejul vieții, al problemelor economice, al creșterii copiilor, și-a negat nevoile, trăind pentru cei pe care-i iubește mai presus de sine. Dar întotdeauna vine un moment când se izbește cu fruntea de realitate. Realitate care, nu e nici pe departe, cea pe care și-a colorat-o frumos, în tușe optimiste, după chipul și asemănarea basmelor și filmelor romantice.

Omul ei nu e chiar Făt-Frumos, deși l-a pupat vreo 10-15 ani. Broscoiul nu s-a transformat în prinț, chiar dacă a jurat că o va face. Sau poate n-a jurat, dar așa a vrut ea să creadă. Drama este aceea de a nu avea alături un om pe măsura ei, pentru că, da … puține femei își cunosc cu adevărat, măsura!

Femeia trezită din visul amăgitor al tinereții, la mijlocul vieții, se simte neputincioasă. Prea târziu (crede ea) să dărâme tot ce-i strâmb și să construiască de la capăt, drept și frumos! Prea devreme să renunțe la bucurie, la speranță, la iubire!

Prinsă între două vârste, femeia matură se află și între două generații, două lumi cu principii și valori diferite. Valorile cu care a crescut, calitățile considerate necesare unei femei, sunt acum puse sub semnul întrebării. Alte principii, alte valori, alte calități. Lecțiile primite au devenit inutile într-o lume schimbată.

O vezi cu privirile obosite, umerii ușor plecați, secătuită de puteri, deși își poate camufla durerea în spatele unei măști zâmbitoare de mamă și soție fericită. Dar dacă-i privești ochii, atent, aceștia trădează nefericirea adâncă.

BĂTRÂNEȚEA vine și ea cu frustrările tinereții netrăite din plin. Cuibul gol o lasă pe femeie fără sensul vieții, fără motivația care-i punea în mișcare energia vieții, dorința de a fi. Copiii au plecat în căutarea norocului sau și-au întemeiat propriile lor familii și doar cele mai norocoase au nepoți cărora să le ofere timpul și răbdarea lor. Sunt puține acelea care și-au găsit o nouă pasiune, un cerc de interes comun, și-au conturat noi proiecte de viață.

Conștientizarea

Astăzi, tot mai multe, ne trezim din amorțirea condiționărilor sociale și ne reclamăm puterea pierdută de înaintașele noastre. Mame, bunici, străbunici, ne transmit puterea durerilor lor pentru a putea redescoperi sursele arhetipale ale puterii feminine.

Am pregătit pentru tine un seminar de dezvoltare personală, în care vei afla care sunt cele trei surse principale de putere ale femeii, corespunzând fiecărei etape de vârstă și te voi învăța să le activezi.

Înscrie-te aici dacă locuiești în Piatra Neamț sau Bacău și afli:

  • cum să fii în contact cu propriul corp și cu nevoile acestuia
  • să-ți dai jos măștile și să-ți accepți vulnerabilitatea, transformând-o în forță
  • în ce constă puterea grupului și a comuniunii cu semenele tale
  • să identifici acea parte din tine care te sabotează și să o îmblânzești
  • să lucrezi tehnici și exerciții practice, interactive.

Te asigur că primul pas în descoperirea propriei tale identități l-ai făcut deja, în clipa în care ai conștientizat că ceva nu funcționează bine în viața ta, că meriți mai mult și mai bine, că ai dreptul să fii pe deplin fericită!

Îți reamintesc, draga mea cititoare, că sunt alături de tine cu încredere și respect pentru efortul tău de a-ți găsi echilibrul și bucuria de fi.

Geanina Timofte

Distribuie articolul:
geanina timofte
Psiholog Geanina Timofte
Cine sunt eu? Sunt un om care poate să vadă dincolo de aparențe, frumusețea sufletească. Știu că bunătatea se ascunde, uneori, în spatele unor măști de apărare. Știu că nu există oameni răi, ci oameni răniți sau neiubiți. Cred în puterea de vindecare și autodepășire a fiecăruia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole care ți-ar plăcea

Simți că ai nevoie de ajutor emoțional? Eu vin în întâmpinarea ta cu soluții pentru cele mai grele probleme prin care treci. 
Geanina Timofte: Psiholog, Psihoterapeut, Trainer & Life-coach NLP.

Ești gata de o schimbare?

Hai 3 zile în tabăra de dezvoltare personală!
Vezi detalii
cross-circle