Iertarea este un concept întâlnit în toate practicile religioase și spirituale, dar este, în egală măsură, un concept în practica psihoterapeutică. Un eveniment traumatic lasă urme, în sufletul nostru, însă, dacă integrezi experiența, e important să te eliberezi de ea și să nu mai rămâi prins în energia trecutului.
Iertarea nu este o obligație morală, chiar dacă este una creștină. Dar e e o necesitate pentru sănătatea noastră fizică și psihică. Atunci când ierți, nu trebuie să o faci vorbindu-i direct celui care ți-a făcut rău. Nu o faci pentru el, ci pentru tine. Când ierți nu înseamnă că aprobi faptele care te-au rănit. Funcția esențială a iertării este eliberarea de trecut.
Important este să nu o faci doar cu mintea sau cu vorba, ci și cu inima. În caz contrar, resentimentele, furia, frustrarea, durerea, rămân în inima ta și izbucnesc rănindu-te din nou sau îți limitează alegerile, bucuria de a trăi. Mai rău decât atât, neiertarea, prin emoțiile refulate, se transformă în boli grave.
Este important să te gândești că iertând, nu înseamnă că permiți, în continuare, abuzul, nu înseamnă că ești de acord cu fapta respectivă. Doar te eliberezi de emoțiile care s-au născut atunci și pe care le porți ca pe o povară.
Gândește-te la o situație din viața ta, în care ai fost rănit și simți că încă ai resentime. Cu atât mai mult cu cât te-a rănit o persoană pe care o iubeai: iubitul/iubita, soțul/soția, mama sau tata, în copilărie, un frate, un prieten. Ai fost rănit prin neiubire, prin absență, prin violență fizică sau emoțională, prin trădare, prin minciună. Multe situații despre care credem că le-am depășit și le-am iertat, sunt încă în sufletul nostru, ca o povară, o apăsare, ,,o piatră pe inimă”, cum spuneau bătrânii noștri.
Ca să poți ierta, e bine să te ancorezi în energie maternă, imaginându-ți că te întorci în acel moment dureros. Privește-l pe cel care te-a rănit emoțional, ca pe un copil de 4 ani care devine agresiv din frustrare. Privește-l așa cum un părinte bun își privește copilul; cu compasiune și înțelegere. Reacția copilului e din frică, neputință, nevoie. De aceea poți să-l iei în brațe cu înțelegere și iubire, până când îl liniștești. Apoi te desprinzi din îmbrățișare, lasă-l să crească iar, dar liniștit, calmat. Acum îl poți ierta și te poți elibera de acea persoană. Spune-i: ,,Te iert și te eliberez cu iubire.”
Apoi iartă-te pe tine. E cel mai greu, dar necesar. Am constatat că e greu să trecem peste faptul că ne-am făcut nouă înșine, rău. ,,Cum am putut să accept?” ,,De ce am pierdut atâția ani din viață?” ,,De ce nu am putut să spun nu?”
E bină să scoatem din mintea noastră Criticul Interior, să-l reducem la tăcere. În primul rând tu însuți trebuie să fii de partea ta, să fii plin de compasiune, de înțelegere și iubire față de tine, știind că ai făcut tot ce ai putut în acel moment, în acea situație. Dacă ai fi știut sau ai fi putut, ai fi făcut mai bine sau mai mult.
Așa că iartă-te pentru tot ce îți reproșezi cu asprime. Iartă-te pentru că nu te-ai iubit sau nu te iubești, pentru că te afli/ te-ai aflat în situații care-ți fac rău. Pentru că nu știi să spui ,,Nu”, pentru că nu-ți oferi bucurie.
Privește-te, în oglindă, așa cum privești un copil și spune: ,,te iert cu iubire și compasiune!”
Tu pentru ce te ierți, drag cititor?
Psiholog Geanina Timofte
Minunat !