Există relații fericite? Dacă da, care e secretul ca această fericire să nu sfârșescă odată cu beția hormonală a îndrăgostirii?
Ne îndrăgostim, ne simțim atrași de celălalt, ne dorim să petrecem timp în compania lui. Apoi ne dăm seama, într-o zi, că nu mai putem trăi departe unul de altul. E momentul în care decidem să facem un cuplu, să construim o relație și să mergem pe drumul vieții, împreună. Pentru o vreme, sau pentru totdeauna.
Atunci de ce, într-o bună zi mă trezesc ca dintr-un vis, constatând că mă simt singur? Atât de singur, în doi! Cum poate fi cineva singur, într-o relație? Mai există un cuplu, în acest caz? Ce ne ține împreună?
Spuneam într-un articol precedent (vezi aici) că pentru a avea un cuplu funcțional, este nevoie de împlinirea celor 5 cerințe esențiale: unitatea cuplului, satisfacerea nevoilor relaționale, sexualitatea, viața socială a cuplului și dezvoltarea individuală a fiecărui partener.
Când unul dintre cele cinci aspecte nu funcționează satisfăcător, atunci cuplul intră în criză. Sigur, acest lucru nu se întâmplă imediat, este posibil ca și celelalte aspecte să fie în impas, dar criza va fi declanșată doar în acea situație care este considerată inacceptabilă de către unul dintre parteneri.
În acest articol ne vom ocupa de unitatea cuplului, ce este și cum se realizează.
Când partenerii decid să fie un cuplu, încep construirea relației. O relație, însă, nu înseamnă anularea individului, ci acceptarea celuilalt în totalitatea sa, cu defecte și calități. Mai ales defecte.
Urmează, așadar, construirea unei noi ,,entități” pe baza unor valori, idealuri și pasiuni comune, construirea unui NOI în interiorul căruia să ne simțim iubiți, protejați, puternici.
Imaginează-ți relația ca pe o cetate cu ziduri de apărare, dar cu toate cele necesare înăuntrul ei. Și obligatoriu o fântână, în caz de asediu! Ce-o fi și cu această fântână? Evident, iubirea.
Sigur că o cetate nu e autosuficientă și încremenită. Avem nevoie să ieșim după provizii - materiale, dar mai ales, emoționale. Avem nevoie să descoperim locuri, oameni, idei, bucurii, dar pe care să le aducem în cetatea noastră pentru a le împărtăși cu partenerul, pentru a ne consolida puterea și a ne atinge scopurile comune.
Așadar, iată secretele unei relații fericite care ne permite să simțim și să spunem NOI:
Iubirea. Spuneam că iubirea e fântâna cu apă bună, din cetatea relației tale. Când ai apă în cetate, nu te vei duce să-ți astâmperi setea la izvoare străine. Dar cine are fântână știe că apa este bună de băut dacă o cureți, o îngrijești, o ferești de orice surse de infestare. Numai așa te vei bucura de apa ei curată pentru mult timp. Cu cât mai multă apă vei bea, cu atât mai bună și mai proaspătă va fi!
Din păcate, cei mai mulți, credem că odată ce iubirea există, e suficient să ne relaxăm. Greșit. Iubirea se îngrijește, se cultivă, se crește. Iubirea cere atenție continuă, prezență, efort. Altfel, apa vie devine apă moartă, iubirea voastră va pieri, încet, încet.
Și mai ales nu uita că într-o relație sunt doi, iar responsabilitatea față de iubire este egal împărțită.
Arată-i partenerului tău că îl iubești, prin fapte, prin vorbe, prin timp valoros petrecut împreună, prin susținere. Fii atent la nevoile lui și comunicați în mod autentic, fără furie sau reproș. Reamintește-ți, în mod constant, ce te-a atras la el, ce admiri și ce apreciezi la cel de lângă tine. Dăruiește și dăruiește-i-te. El va face la fel.
Tu ce faci pentru a păstra vie, iubirea voastră?
Scopul comun. Sigur că fiecare dintre noi avem scopuri individuale, visuri personale, dar un cuplu are propriu lui scop, comun celor doi parteneri. Acest scop poate fi să aveți copii frumoși, deștepți, pe care să-i creșteți și cărora să le oferiți ce aveți mai bun. Un scop comun poate fi o casă, o afacere, a urca Everestul, a fi apreciați în societate, a oferi ceva comunității din care faceți parte… Mai adăugați voi.
Se întâmplă, însă, ca o dată scopul comun atins, să nu mai stabiliți un altul și să începeți să priviți, fiecare, în altă direcție, uitând de NOI.
Astfel, ne angrenăm energia, resursele, exclusiv în plan individual, înstrăinându-ne de celălalt. Și în noul nostru drum spre scopul individual, vom găsi alți tovarăși de drum.
Am crescut copiii, am construit casa, am urcat și Everestul. Ce mai facem acum? Ce ne mai dorim? Hai să construim, împreună, alt scop. Poate reușim să armonizăm scopurile individuale, găsind o punte între ele!
Valori comune. Este important ca valorile celor doi parteneri de cuplu să nu intre în conflict, prin urmare, cele mai importante dintre acestea, ar fi bine să fie comune.
Este important, când pornim la drum în doi, să nu ne lăsăm conduși doar de atracție, pasiune, ci să avem și simțul realității. Să lăsăm focul pasiunii să se domolească, apoi să ne cunoaștem cu adevărat, dincolo de proiecții.
Dacă amândoi aveți pe primul loc al ierarhiei valorilor, familia, veți face tot posibilul pentru a păstra și consolida familia voastră. E drept că și aici pot fi capcane. Să nu uităm care este familia. În primul rând partenerii de cuplu și copiii, dacă există. Abia apoi vine, pe cel de-al doilea cerc de priorități, familia de origine: părinții, frații, surorile. Atunci când lucrurile se inversează, deși familia este o valoare comună, contează ce înțelege fiecare prin familie!
O altă situație ar fi cariera vs. timpul liber. Când tu vrei să mergeți în vacanță, iar partenerul tău consideră acest lucru pierdere de timp și bani, vor apărea frustrările de regulă în cazul aceluia care cedează. Faceți o listă cu valorile voastre și ierahizați-le în funcție de importanța lor: iubirea, prietenia, libertatea, intimitatea, confortul, schimbarea etc.
Se poate să avem valori comune, dar locul lor, în ierarhia priorităților, să fie diferit. În acest caz se impune negocierea permanentă.
Pasiuni comune. Modul în care ne gestionăm timpul, are, de asemenea, efect asupra relației. Chiar dacă avem locuri de muncă diferite, este important ca atunci când ne relaxăm, când ne dedicăm pasiunilor, hobby-urilor, să o facem împreună.
Altfel, fiecare își va face alți prieteni, va dedica timp prețios altor oameni, în defavoarea partenerului de cuplu, implicit a relației. Se va înstrăina de omul pe care-l iubește. Este bine să vă placă amândorura muntele sau marea, iar a mă preface doar pentru a fi pe plac partenerului înseamnă renunțarea la bucuria personală, deci nefericire ce se va contoriza, la un moment dat, în cadrul relației.
Nu uita! Este important ca într-o relație să împărtășim și bucuriile, nu doar problemele și dificultățile. Faceți astfel încât să vă bucurați împreună.
Complicitate. Când doi oameni se iubesc, își creează o lume a lor, cu un limbaj știut doar de ei, aluzii numai de ei înțelese, priviri pline de mesaje…
E un mod prin care ne exprimăm intimitatea, ne individualizăm ca un tot unitar diferit de lumea exterioară, un univers cu legi proprii, necunoscute altora. E un fel de ,,noi împotriva celorlalți”, o alianță care consolidează, o dată în plus, cuplul.
Păstrați acest cod secret care se creează spontan la începutul unei relații. Fiți unul de partea celuilalt, nu concurenți. Avem nevoie de susținere din partea celui apropiat, mai ales atunci când ne aflăm pe un teritoriu ostil.
Nu plecați ochii cu rușine și stânjeneală când cineva vă critică partenerul. Nu acceptați ironii și glume neplăcute la adresa acestuia. E ca și cum ați accepta să se lovească în voi înșivă, pentru că partenerul este alegerea voastră. Și mai ales nu coalizați cu ,,dușmanul”. Nu-l dezaproba în fața altora, nu-l umili.
Rănile pe care i le pricinuiești, nu se vor mai vindeca și vor îmbolnăvi incurabil, cuplul. Apără-ți omul drag, căci te aperi pe tine însuți.
Colaborare. Când un cuplu este unit, acesta funcționează ca o echipă. Cei doi parteneri se consultă cu privire la orice decizie care privește familia, interesele comune, decizie pe care o iau de comun acord.
A decide de unul singur, a nu ține cont de opinia celuilalt, înseamnă a-l subestima, a nu avea încredere în el. De multe ori, într-o relație, în locul unui parteneriat între oameni egali, se instalează un raport de putere.
După o ,,luptă” pentru putere, învinsul va ceda de dragul relației și din iubire pentru celălalt, iar învingătorul se va simți îndreptățit să decidă singur tot ceea ce ține de interesele cuplului.
La mijloc se află și o formă de dispreț față de partener, căruia i se consideră superior, nu egal. În realitate, ,,dominatorul” are un puternic complex de inferioritate disimulat, fiind adeseori, tipologia narcisicului.
Un cuplu este alcătuit din două persoane egale, chiar dacă diferite, iar dacă unul deține competențe și calități pe care celălalt nu le are, nu înseamnă că-i este superior. Celălalt va compensa, la rându-i, prin ceva care, cu certitudine, lipsește partenerului său.
Respectul și încrederea reciprocă stau la baza spiritului de echipă, pe care trebuie să-l aibă un cuplu.
Apărați cetatea voastră, cuplul, căci ea reprezintă garantul bunăstării, sănătății, echilibrului și fericirii voastre! Și nu uitați să protejați comoara dinăuntrul cetății, fără de care un cuplu este golit de sens – iubirea!
În speranța că nu e prea târziu, îți doresc, dragul meu cititor, să-ți consolidezi relația, astfel încât nicio fisură să nu apară în zidurile lui NOI. Dacă te afli în preatârziul unei relații, dobândește înțelepciunea lecției învățate, pentru un alt început.
psihoterapeut, Geanina Timofte
