Evoluția înseamnă transformare conștientă. Când totul în jurul tău se transformă, de ce lași frica să se opună evoluției tale individuale? Nici nu tu mai ești astăzi, același cu cel care ai fost ieri. Fiecare experiență trăită îți schimbă perspectiva asupra lumii și vieții.
Necesitate de a trăi conștient, în acord cu ceea ce ești, determină o nevoie acută de a te manifesta în alt mod, în alt mediu, cu alte valori, având un alt scop.
Omule, e adevărat că ești rezultatul mediului în care te-ai născut și trăiești, dar ai, din fericire, o dimensiune spirituală sau ceea ce numim conștiință de sine.
Prin urmare, trecerea anilor nu-ți aduce doar o transformare corporală și acumulare de experiențe, ci și evoluție. E în legea firii. Spre deosebire de animale care au o ,,conștiință” a speciei, omul are și o conștiință a sinelui. Este tocmai ceea ce te împinge spre evoluție.
Există, totuși, o forță egală – homeostazia – care se opune evoluției și care te menține în confortul și siguranța situației cunoscute. Această forță este frica de schimbare, de renunțare la cunoscut pentru necunoscutul care poate fi periculos.
De aceea, mulți sunt cei care rămân prinși în capcana unui conflict interior. Cele două forțe beligerante sunt dorința de a fi tu însuți, pe de o parte și supunerea față de normele impuse de autoritatea parentală și societate, pe de altă parte. Acest conflict duce la stagnare și suferință.
Când ești nemulțumit de felul în care decurge viața ta, când nimic din ceea ce dorești să faci și să fii nu funcționează, îți pui întrebarea:
Ce e în neregulă cu mine?
Uneori faci tot ce-ți stă în putere pentru a păstra starea de fapt anterioară și pentru a evita angoasa transformării. Numai că transformarea are loc, oricum. Tu trebuie doar să o accepți și să te aliniezi cu aceasta în modul de a trăi, a gândi și a simți.
Alteori încerci din toate puterile să-ți schimbi viața în acord cu ceea ce ai devenit. Dar nici asta nu este, întotdeauna, ușor, deși aplici cam toate rețetele pe care le-ai auzit de la alții.
Și te trezești, la un moment dat, cu gustul amar al eșecului, care aduce, pe lângă frustrare și sentimentul de vinovăție.
Dacă e atât de simplu, eu de ce nu sunt în stare?
Ceea ce este important să știi în această situație, este că tu nu ai nicio vină. Nu poți face altfel, pentru că e o forță mai puternică decât voința ta: determinismul social.
Vii pe lume având în mână câteva instincte de bază pentru a supraviețui ca individ, în cadrul unei specii. Apoi începi să acumulezi ,,programe” de viață din mediul în care te-ai născut și trăiești, pentru a te adapta.
Aceste programe diferă de la om la om, în funcție de datele genetice, de convingerile și valorile familiei în care te-ai născut și a societății în care trăiești.
Dar datele mediului se schimbă. Tu însuți te transformi, odată cu vârsta și cu experiențele de viață. Conștiința ta se dezvoltă. Tot ceea ce era lege a supraviețuirii, nu mai este valabil. Dimpotrivă, pune piedici în calea dezvoltării tale.
Însă necunoscutul activează frica de a renunța la ceea ce te-a ajutat să supraviețuiești cândva, în favoarea unor ,,programe” pe care nu le-ai testat, nu-ți sunt familiare, prin urmare, implică un grad de risc.
Cea mai grea este renunțarea la ceea ce ai fost până în momentul de față. E ca o moarte asumată, fără să ai vreo dovadă a ,,învierii”.
Cine va fi noul eu? Dacă mă anulez pe mine, ca ființă?
Această teamă de moarte determină încremenirea și adevărata moarte spirituală.
Conflictul interior și renunțarea la adevărata ta natură determină, în realitate, încremenirea. Dacă la nivel de conștiință, nu faci nimic pentru ieșirea din rolul în care nu te mai regăsești, sufletul și corpul încep să strige, în felul lor, prin durere.
Suferința fizică sau emoțională este lecția de viață cea mai importantă, care te scoate din amorțire și te obligă să devii tu însuți, tu cel care strigă mut din închisoarea limitărilor impuse sau autoimpuse.
În general, cam la fiecare decadă a vieții se impune o schimbare, o transformare. Fluturele vrea să iasă din crisalidă și zboare liber, dar cu cât frica ne ține în închisoare, cu atât nefericirea este mai mare.
Tocmai suferința este motorul care îți va angrena voința către transformare.
Cum? Prin schimbarea mediului, a modelelor de viață, a convingerilor și a valorilor, a scopului.
Pe parcursul vieții evoluăm neîncetat. Nu doar corpul este cel care suferă transformare, ci și conștiința. Astfel te trezești, într-o zi, într-o viață care nu-ți aparține. E ca și cum ai trăit într-un vis, într-o iluzie, iar acum ceața se risipește.
Nu e ușoară trezirea la realitate. E ca o nouă naștere. Ești azvârlit din uterul protector al iluziei, într-o lume dureros de reală. La 30, 40, 50, 60, 70 de ani, mereu ți se dau șanse la naștere prin diferite evenimente generatoare de crize existențiale. Contextul vieții te azvârle în realitate.
Cel mai adesea, pe la jumătatea vieții, apare o criză majoră generată de trezirea la realitate și care te obligă să-ți transformi viața. Să conștientizezi și să lupți cu toate constrângerile: porunci parentale, tabuuri, frici, convingeri limitatoare…( Ce fac eu, cu viaţa mea? )
O luptă grea, din care nu toți ies învingători. Pe unii frica îi doboară. Se adâncesc în furie față de sine și față de ceilalți sau corpul se îmbolnăvește de nefericire.
Alții reușesc, singuri, prin forța voinței sau cu ajutor, cu susținerea persoanelor semnificative din viața lor. Aceștia renunță la trecut ca la o haină prea strâmtă, pentru a se îmbrăca cu personalitatea adecvată vârstei conștiinței.
Dincolo de toate, decizia îți aparține. Alegerea de a te elibera de condiționări te duce către trăire autentică în acord cu tine însuți.
Îți doresc, drag cititor, să fii tu însuți, să ieși din crisalidă și să zbori liber, într-o lume după chipul și asemănarea ta!
Geanina Timofte
