Iubirea nu moare!
Cum așa? Atunci cum explicăm faptul că atâtea iubiri sfârșesc în lacrimi și suferințe?
Pentru că nu au fost iubiri!
Suntem intoxicați de modelul iubirii romantice, prin filme, romane, basme, așadar, cam în toate etapele vieții noastre, încă din copilărie. Însă acest tip de iubire e un mit, nu o realitate.
Un ideal utopic, iubirea romantică are în vedere întâlnirea sufletului pereche. El/ ea s-a născut cu un singur scop: să te iubească și să te facă fericit pe tine.
Sau cum spun basmele: ,,au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”…
Realitatea este însă cu totul alta.
DRAGOSTEA
Ne îndrăgostim. Acest fenomen este determinat de o reacție chimică declanșată la nivelul creierului când detectăm, inconștient, la celălalt, măcar o trăsătură (fizică, morală) a persoanei primare de îngrijire.
Această reacție chimică determină atracția sexuală (gr. eros) față de un partener. Dacă există compatibilitate, atracția sexuală se va transforma în relație. Câtă vreme se secretă acești hormoni, relația funcționează, cu o condiție: să așez masca partenerului ideal asupra partenerului real.
Cu alte cuvinte, ne îndrăgostim de o imagine mentală creată de noi înșine, pe care o proiectăm asupra persoanei față de care simțim atracție sexuală.
Pe măsură ce înaintăm în relație, masca începe să se fisureze, de după ea iese persoana reală cu calități și defecte, în orice caz, diferită de iluzia pe care ne-am creat-o.
ATAȘAMENTUL
Următoarea etapă diferă de la caz la caz, în funcție de tiparul de atașament pe care-l are fiecare dintre cei doi parteneri. Povestea cu atașamentul (gr. storge) are legătură tot cu mama și cu primii ani de viață.
Dacă atașamentul este sigur (securizant) la ambii parteneri, cei doi vor explora și admira trăsăturile partenerului real, vor comunica autentic, își vor satisface unul altuia, nevoile.
Toate acestea în timp ce construiesc scopuri comune și evoluează spiritual spre iubirea profundă, superioară.
Dacă atașamentul este anxios ambivalent, începe lupta: vom încerca din răsputeri să-l schimbăm pe partener, ignorând nevoile lui și diferențele dintre noi. Scopul de a face din celălalt instrumentul de satisfacere a nevoilor mele, devine o cruciadă în care suntem gata să ne dăm viața (libertatea, fericirea, demnitatea, valorile, bucuria de viață).
În acest ,,joc” putem fi pasivi, acceptând tot ceea ce ne face nefericiți, doar ca să păstrăm iluzia unui partener ideal, alteori suntem agresivi, acuzându-l pe celălalt că nu este conform idealului nostru. Și astfel, rămânem ani întregi, uneori o viață, în relații toxice, în care niciunul dintre parteneri nu e fericit și nu se regăsește.
Dacă atașamentul este evitant, atunci vom fugi de celălalt, pe măsură ce devenim intimi, căci intimitatea ne sperie. Nu suntem dispuși să cunoaștem realitatea și fugim spre o altă iluzie. Ne sufocă apropierea, avem nevoie de spațiu, de libertate. Dacă întâlnim un anxios pasiv, vom rămâne în relație, dar vom suspina după alții sau vom fi ,,eternul infidel”.
IUBIREA
Dacă partenerii ating maturitatea emoțională și descoperă că au multe în comun, pot fi dispuși să negocieze traiul în doi și să construiască o relație autentică, dincolo de tiparele oarbe de atașament.
După lupta pentru putere, pe care o declanșează activarea tiparului de atașament, urmează prietenia (gr.philia). Cunoașterea celuilalt, descoperirea calităților, înțelegerea și acceptarea ,,defectelor”, sunt etape necesare în evoluția relației. Să spunem că erosul devine prietenie.
Acum terenul e pregătit pentru etapa următoare: iubirea. Cea pe care vechii greci o numeau agape și pe care o descrie genial, Apostolul Pavel în Scrisoarea întâi către Corinteni:,, Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată.”
În iubire nu se manifestă nevoia, ci bucuria de a fi împreună, de a împărtăși, de a oferi. Iubirea nu se naște dintr-un gol, ci din prea-plinul inimii tale.
Atracția sexuală (erosul), prietenia (philia) și iubirea (agape), având la bază un atașament (storge) sănătos, pot exista separat în viața fiecăruia dintre noi, dar tânjim după o unitate a acestor manifestări ale iubirii.
O relație de iubire autentică, într-un cuplu, îmbină armonios toate formele iubirii.
Cum putem ajunge la asemenea armonie?
Există iubire ideală?
Da! Dar nu cade din cer. Nu s-a născut nimeni cu scopul de a te face fericit și a umple golul din inima ta. Dărâmarea acestei iluzii naște suferință, nu iubirea.
Iubirea e o construcție la care lucrează întotdeauna doi, după un plan comun, cu un scop comun.
Restul sunt povești frumoase de adormit copiii, fie ei de 5 sau de 50 de ani...
Îți doresc, dragul meu cititor, să te eliberezi de iluzii, oricât de dureros ar fi, astfel încât să alegi omul potrivit împreună cu care să construiești iubirea autentică, matură.
Geanina Timofte
