Modelul după care îți alegi partenerul de cuplu se află, întotdeauna în copilăria ta. Relația ta cu părinții, dar și relația de cuplu a acestora se fixează la nivel inconștient, în mintea ta, determinând alegerile pe care le faci.
Acest model este memorat de mintea inconștientă, așa că ne vom simți atrași de un anumit tip de persoane. Scopul? Adaptarea la mediu, supraviețuirea. Mediul în care ne-am născut și am crescut este cel care ne-a setat programul de viață, ca fiind optim dezvoltării noastră.
Este vorba de așa-numita ,,predestinare”. Credem că alegem liber, însă de foarte puține ori se întâmplă astfel. Nici măcar nu ne îndrăgostim ,,liber”. Mintea recunoaște un element familiar al persoanei primare de îngrijire, de regulă mama (poate fi bunica, o mătușă, bona), apare senzația de familiar, promisiunea iubirii totale și ne îndrăgostim.
Și totuși, vei spune, persoanele de care m-am îndrăgostit, sunt diferite de părinți, sunt diferite una față de cealaltă. Aparent da. În realitate au aceeași structură de personalitate. Și mai ales, te va face să te simți în relație, la fel, dincolo de masca socială a partenerului. E același ,,gen” de bărbat (femeie).
Așadar, există un model inconștient pe care specialistul John Bowlby îl numește ATAȘAMENT. El identifică 3 modele de bază, tipare de atașament, memorate încă din primii doi ani de viață.
În copilărie ai primit grijă, afecțiune necondiționată de la părinți, nevoile relaționale ți-au fost satisfăcute de fiecare dată. E vorba de nevoia de siguranță, de a fi iubit, de validare, de impact, de comunicare etc.
Ca adult vei căuta și accepta doar relații în care te vei simți la fel, în care ești iubit, respectat, acceptat, însă vei pleca din relațiile în care aceste criterii nu sunt împlinite.
Nu tu ești anxios, neapărat, ci te vei purta ca atare doar în relația de cuplu. În copilărie ai primit iubire, atenție, dar au existat și momente de ruptură. Ele au fost percepute, emoțional, de către copil, ca un fel de angoasă. Plecarea mamei, chiar temporară, este tradusă emoțional, drept pericol de moarte, de către copilul incapabil să supraviețuiască singur. Mai poate fi și o ambivalență a părintelui, afectuos dar și violent în momentele de furie.
Ca adult, depărtarea partenerului de cuplu este percepută drept pericol de a fi părăsit. Se reactivează rana din copilărie, teama de abandon. Prin urmare apare nesiguranța, nevoia de control, gelozia excesivă, nevoia de a trăi simbiotic cu persoana iubită.
În copilărie, mama ți-a oferit grijă din punct de vedere fizic, dar a fost blocată afectiv. Copilul cere iubire, afecțiune, dar această nevoie nu-i este satisfăcută. Atunci se va retrage și va refuza intimitatea. Nu o cunoaște, deci este un potențial pericol, respinge intimitatea chiar dacă tânjește după ea.
Ca adult ai tendința să fugi, când partenerul se apropie prea mult. Teama ta cea mai mare este de invadare a intimității. Te vei simți mai bine în singurătate, clamezi independența, disprețuiești pe cei care tind să ,,se agațe” de tine.
Când o persoana cu tipar de relație anxios ambivalent intră în relație cu cineva care are tipar evitant, lucrurile sunt clare. Va fi foarte multă suferință
Anxiosul se va teme de abandon, așa că-și va controla partenerul, va fi gelos, va trăi prin el, va avea nevoie de mult timp împreună cu acesta. Dacă partenerul este evitant, va avea tendința să fugă de apropiere, să aibă prieteni în afara cuplului, preferă singurătatea. Ar putea fi infidel pentru a regla relația de cuplu. Aventurile sexuale nu implică intimitate, deci se va simți în siguranță emoțională.
Iată drama: cu cât anxiosul se apropie de evitant, acesta va fugi mai tare. Cu cât fuge evitantul, anxiosul va trăi și mai puternic, teama de abandon și se va agăța de el. Este o relație disfuncțională, în mod evident.
De multe ori, când anxiosul vrea să iasă din relație, evitantul se apropie de el, va face totul să-l păstreze. Asta dacă se simte iubit. Totuși, după ce-și securizează relația, va reveni la stilul lui de viață.
E bine de știut că multe astfel de relații rezistă în timp, datorită capacității anxiosului de a renunța la nevoile lui, de dragul relației. Deseori, persoana cu tipar de relație anxios va accepta în tăcere, distanța impusă de partener, pentru a nu se simți abandonat.
Când este părăsit, anxiosul va simți despărțirea ca o moarte. Suferința lui este extrem de mare. Se izolează, intră într-un episod depresiv, chiar se îmbolnăvește. Retrăiește, inconștient, rana din copilărie, când s-a simțit părăsit de mama.
Găsești mai multe despre relațiile toxice aici, în cursul video pe care l-am pregătit pentru a veni în ajutorul tău. Îți voi fi alături și te voi îndruma pas cu pas, pentru a te ajuta să-ți rezolvi problemele în relație.
Dacă vrei să ieși din această relație, va fi greu, dacă ai tipar anxios. Mai ales dacă partenerul tău se simte iubit și îi satisfaci nevoile relaționale. Dacă ești un anxios pasiv care nu controlează. Evitantul nu rămâne în relație cu un anxios agresiv, excesiv de gelos și în control.
Pentru a ieși din relație cere sprijinul celor apropiați. Dezvoltă-ți încrederea în tine. Iubește-te punându-te pe primul loc, binele tău trebuie să fie o prioritate, o alegere de care ești tu responsabil, nu altcineva. Când vei fi bine cu tine, poți ieși din relație, chiar dacă doare.
Dacă vrei să rămâi, pentru că te simți iubit, în ciuda îndepărtării partenerul, atunci îți recomand să negociezi cu cărțile pe masă.
Comunică deschis, exprimă-ți nevoile, fricile, fără a acuza sau a reproșa. Pur și simplu cere ceea ce ai nevoie. La rândul lui, partenerul evitant este încurajat să-și exprime nevoile și temerile.
Creați, astfel, un spațiu comun – relația – fără să vă pierdeți independența. Țineți cont de nevoile partenerului de cuplu, chiar dacă aveți nevoi diferite de ale acestuia. Puteți să aveți un cerc social care să compenseze unele nevoi relaționale nesatisfăcute în cuplu. Vă puteți păstra independența emoțională.
Atenție! Este obligatoriu să vă întâlniți în spațiul comun al relației, în mod ACCEPTABIL pentru ambii parteneri. Numai așa poate funcționa o relație de tip anxios-evitant.
Conștientizează tiparul tău de relație, astfel încât atunci când faci o alegere, să fie potrivită pentru tine. Când facem alegeri conștiente, renunțăm la ,,genul” care ne atrage instinctiv, dacă acesta nu a fost potrivit în relațiile anterioare.
Îți doresc să faci alegeri conștiente ca să ai relații fericite.
Psiholog Geanina Timofte
Bună seara ! Foarte interesant articolul dvs. De unde să îmi aleg partenerul de cuplu ?
Am 53 ani și îmi pun întrebarea dacă la această vârstă pot să mai am un partener de cuplu ?