Știai că multe boli au, de cele mai multe ori, o cauză psihică? Emoțiile noastre se află în strânsă legătură cu corpul. Ele apar în sistemul limbic al creierului apoi, cu ajutorul neurotransmițătorilor, se manifestă la nivel corporal.
Acest lucru e valabil atât în cazul emoțiilor negative, cât și al celor pozitive. Sigur ți s-a strâns stomacul de emoție, înaintea unui examen, ai avut o apăsare în piept când te-ai întristat sau ai simțit un nod în gât când ai trăit un sentiment de neputință.
Scopul emoțiilor este să fie un radar care ne oferă informații asupra mediului. Emoțiile negative ne avertizează asupra pericolului din exterior. Așadar au un scop pozitiv.
Când îți negi emoțiile sau nu le asculți ,,mesajul”, ele nu dispar, ci se manifestă la nivel corporal, îmbolnăvind organul cu care se află în relație.
Furia reprimată îmbolnăvește, fie stomacul, fie ficatul și organele aferente acestuia, în funcție de tipul de conflict care a determinat această reacție. Îți sunt familiare, și ție, expresiile ,,a avea nervi la stomac” (furie), ,,a-și face inimă rea” (tristețe, dezamăgire) sau ,, a te strânge în spate” (frică).
Este important să mergi la medic, să faci investigații și să urmezi tratamentul prescris. Uneori, însă, acest lucru nu e suficient. Dacă boala are o cauză psihică, atunci reapare sau nu răspunde la tratament medicamentos. De aceea este important să tratezi și cauza emoțională.
Fă o analiză a vieții tale. Află ce nu merge bine în viața ta. Analizează traumele, conflictele interioare sau cu ceilalți, felul în care te simți în relația de cuplu, dacă ți-ai urmat îndemnul inimii.
Într-o primă etapă, emoția trage un semnal de alarmă asupra acestor ,,pericole”. Dacă o ignori ea se va manifesta printr-o durere la nivelul organului cu care se află în relație. Dacă vei continua să o reprimi va îmbolnăvi organul respectiv, obligându-te, astfel, să iei măsuri.
Ți-am pregătit o tehnică de autovindecare în 5 pași, care folosește puterea de autosugestie și imaginația. Cu siguranță ai auzit de oameni care s-au vindecat, în mod miraculos, când medicina nu le dădea o șansă, după cum sunt cazuri care s-au încheiat cu deces deși nu părea să fie grav.
Iată ce poți face pentru a vindeca o boală psihosomatică!
În această perioadă nu uita să lucrezi asupra cauzelor care au dus la apariția bolii, făcând schimbările necesare în viața ta. Înlătură, astfel, cauza care a determinat răspunsul emoțional și învață să te împrietenești cu emoțiile tale.
Lasă un comentariu și răspunde prin Da sau Nu, dacă dorești să afli detalii privind legătura dintre fiecare emoție și boala prin care somatizează corpul.
Îți doresc, drag cititor, să ai echilibru emoțional și un corp sănătos.
Psihoterapeut Geanina Timofte
Da
Da
Da
Da
Da