Complexul de inferioritate este cel mai mare sabotor al succesului individual. Înainte de a citi articolul, gândeşte-te la trei dintre cele mai importante calităţi ale tale.Ţi-a luat mai mult de un minut? Apoi caută şi câte un argument pentru fiecare dintre aceste calităţi.
Acum alege trei defecte ale tale. Ţi-a fost mai greu sau mai uşor? Pentru acestea din urmă nu e nevoie de argumente, pentru că oricare crezi tu că ar fi, sunt nerelevante. Defectele pe care ni le atribuim singuri sunt, de cele mai multe ori, rezultat al unui sistem de convingeri defectuoase, având drept cauze, o interpretare eronată a feedback-urilor primite de-a lungul timpului, multe chiar din copilărie.
Psihologul Alfred Adler, cel care a introdus această noţiune în psihologie, este de părere că sentimentul de inferioritate este natural şi apare la toţi copiii, având în vedere faptul că se nasc într-o lume a adulţilor, la care se raportează. Psihologul consideră că nu e nimic periculos în acest sentiment, întrucât este urmat de compensare. Aceasta reprezintă modul prin care se depăşeşte sentimentul de inferioritate: mobilizează resursele interioare ale individului pentru a compensa o anumită lipsă percepută de către persoana în cauză.
Sentimentul de inferioritate se poate transforma, însă, în complex de inferioritate atunci când te subapreciezi sau când aprecierea celorlalţi este sub nivelul aşteptărilor tale. Este vorba, practic, de efectul nefericit al unei comparaţii, în urma căreia, în locul compensării, apare o tulburare a tendinţei normale de autovalorificare.
Consecinţele complexului de inferioritate
Stările depresive (uneori, chiar depresia) sunt asociate sentimentului de neputinţă. Deşi îţi doreşti să fii apreciat şi validat de către ceilalţi, răspunsurile negative anterioare ale acestora și propria imagine negativă de sine, te vor bloca. Teama de necunoscut, autoînvinuirea şi fobiile sunt generate de frica de eşec. Blocajul apărut te împiedică să mai încerci, astfel că, deşi îţi doreşti compania celorlalţi, te retragi în singurătate. Conflictul dintre teama de eşec şi nevoia de confirmare pozitivă determină un intens dialog interior, în care se fac scenarii negative care aduc cu ele suferinţa.
Deformarea caracterului: sentimentul de neputinţă poate genera un ,,scut” care să-l apare pe complexat, de ,,atac”, de subapreciere. Pentru a te proteja, optezi pentru comportamente care să-i rănească pe celalţi, nepermiţându-le, astfel, să te rănească ei. De aceea egoismul, invidia, răutatea, tendinţa de dominaţie sunt manifestări de autoapărare (pe principiul ,,cea mai bună apărare e atacul”), a căror consecinţă, însă e aceeaşi: respingerea, izolarea şi singurătatea aducătoare de suferinţă.
Complexul de superioritate este tot o formă – răsturnată – a complexului de inferioritate. Dacă nu eşti acceptat şi validat de către anturajul tău, poţi concluziona că-ţi sunt inferiori. Alții sunt incapabili să te aprecize la adevărata ta valoare. Astfel, te poţi crede superior celorlaţi, comparându-te, în secret, cu genii neînţelese, deşi tu nu ai creat nimic. Riscul este să apară megalomania, la fel de nocivă pentru sănătatea ta, ca şi depresia.
Evitarea stresului psihologic de către o persoană având complexe de inferioritate, se manifestă fie prin timiditate şi evitarea contactelor sociale, fie prin dorinţa de supracompensaţie şi agresivitate.
10 remedii ale complexului de inferioritate
Complexul de inferioritate poate avea multiple manifestări. Uneori este vorba despre aspectul fizic:sunt prea gras, prea slab, sunt urât/ă, scund/ă, prea înalt/ă. Alteori despre capacitatea intelectuală sau despre aspecte legate de caracter. Indiferent de formele în care se manifestă, pericolul de a afecta sănătatea psihică şi chiar fizică (bulimie, anorexie) este iminent.
Pentru unii este nevoie de o singură afirmaţie negativă a cuiva, sau de un singur ,,eşec”, pentru a crea un program mental limitativ. Alteori, complexul de inferioritate are rădăcini adânci, în copilărie, de când datează răni sufleteşti nevindecate. Dar, ca orice problemă, există şi rezolvare. Iată câteva soluţii:
1.Observă la ce te pricepi cel mai bine şi dezvoltă acele abilităţi prin care poţi atinge performanţa.
Renunţă, pentru moment, la a te încăpăţâna să demonstrezi că eşti bun în direcţia în care ai format, deja, complexul. Dezvoltându-ţi alte abilităţile, vei primi feedback pozitiv, iar starea ta emoţională se va echilibra. Vei obţine resurse emoţionale pentru a depăşi complexul care te macină. Abia apoi vei înţelege că dacă poţi performa într-un anumit domeniu al vieţii tale, o poţi face (probabil cu mai mult efort) în toate celelalte.
2.Fă o listă cu calităţile tale.
Cere familiei, colegilor sau unui prieten apropiat, să te ajute să alcătuieşti această listă. Solicită si argumente pentru fiecare calitate, altfel vei fi tentat să o respingi considerând-o doar o politeţe. De câte ori ai tendinţa de a te minimaliza, reciteşte această listă. Ar fi bine să o faci în fiecare dimineaţă, în cazul în care complexul de inferioritate s-a instalat, deja.
3.Schimbă anturajul.
O vorbă din bătrâni spune ,,Schimbi locul, schimbi norocul”. Ei bine, persoanele noi care abia te cunosc, nu au prejudecăţi în ce te priveşte, nu te-au încadrat într-un tipar care, oricum aparţine trecutului tău, te descoperă aşa cum vrei tu să te arăţi, cu calităţile tale.
4.Caută persoane care au aceleaşi pasiuni ca ale tale.
Intră în grupuri alcătuite din persoane care-ţi seamană, care au aceleaşi preocupări cu tine. Aceste grupuri sunt foarte uşor de găsit azi, graţie internetului. Lor nu le mai pari ,,diferit”, nu te vor mai cataloga drept ,,un ciudat” întrucât semănaţi, au aceleaşi probleme ca ale tale, sau măcar aceleaşi pasiuni.
5.Transformă nominalizările în verbe.
Cu alte cuvinte, nu spune despre tine ,,sunt prost”, ci ,,am făcut o prostie”. Verbul reprezintă o acţiune de-a ta cu anumite consecinţe mai mult sau mai puţin dezirabile, dar nu aduce atingere identităţii tale. Nu eşti gras dacă te-ai îngrăşat. Nominalizarea te ţine încremenit într-o situaţie dată, pe când o acţiune permite schimbarea, respectiv o altă acţiune inversă celei care a creat un efect nedorit. Tu eşti un om minunat care uneori, mai face câteva tâmpenii, dar nu esti tâmpit. Observi diferenţa dintre ce faci şi cine eşti?
6.Evită comparaţia cu alţii.
Comparaţia cu alţii este nocivă deoarece poate da naştere, fie invidiei, emoţie consumatoare de energie, fie suferinţei de a nu putea fi ca celălalt. Rareori comparaţia dă naştere unei competiţii productive care să ducă la depăşirea limitelor individuale. Oricât de competitiv ai fi, mai devreme sau mai târziu, cineva te va întrece. E legea firii. Ce nu trebuie să uiţi este că fiecare om e unic. Pentru că nimeni, în această lume, dar absolut nimeni, nu ia locul nimănui. Pasiunea ta, atuurile tale te fac să fii special. Fiecare are locul său şi îşi trăieşte propria sa viaţă, nu pe a altuia. Aşa că e mult mai productiv să fii în competiţie cu tine însuţi. Să fii mai bun azi decât ai fost ieri, să fii mai bun mâine decât eşti azi.
7.Intră în legătură cu copilul interior.
Dacă rana ta emoţională provine din copilărie, ia o poză de a ta din acele vremuri sau pur şi simplu închide ochii şi imaginează-te copil. Priveşte-te ca şi cum ţi-ai privi propriul copil, cu dragoste, cu grijă, cu blândeţe. Ia-l în braţe şi oferă-i încrederea de care avea atunci nevoie, iubirea ta necondiţionată. Fă asta ori de câte ori simţi că te urăşti pentru ceea ce nu eşti. Adu-ţi aminte că în tine, copilul de altă dată se află uitat şi are nevoie de dragostea ta de adult.
8.Înconjoară-te de oameni pozitivi.
Acceptă în preajma ta oameni care te apreciază, care au mereu cuvinte de încurajare, iar pe cei critici, îndepărtează-i, pentru că aceştia îţi vor accentua şi mai mult neîncrederea în tine sau complexul de inferioritate.
9.Fă câte un compliment pe zi.
Priveşte persoana în ochi şi spune-i ceva drăguţ, ceva ce crezi dar ţi se pare atât de evident, încât crezi că nu are rost să mai spui. Are rost. Avem nevoie de confirmare. Ne simţim bine când auzim complimente autentice. Dacă faci asta, cel în cauză va simţi nevoia să-ţi întoarcă complimentul, iar dacă tu eşti autentic şi celalălalt va fi. Vei auzi cel puţin tot atâtea complimente, câte vei face.
10.Priveşte-te în oglindă, măcar o dată pe fiecare zi şi spune-ţi, pe nume, ca şi cum ai vorbi cu altă persoană rostind ,,Te iubesc şi te apreciez aşa cum eşti”.
Este foarte important să înţelegi că nimeni altcineva nu te poate iubi şi accepta, dacă nu o faci tu însuţi. Poate doar mama, care iubeşte necondiţionat. Dar tu vrei iubirea sau măcar acceptarea celorlalţi. Inconştient, prin atitudine, prin limabjul nonverbal, tu transmiţi părerea ta despre tine și primeşti ceea ce oglindeşti. Degeaba îţi spui că te accepţi pe tine, dacă sunt doar cuvinte goale. Ca să aibă valoare, cuvintele trebuie însoţite de emoţie. Aşa că emoţiile de acceptare şi de iubire trebuie să le simţi atunci când îţi adresezi afirmaţia de mai sus. Doat așa o să existe o transformare, mai întâi în tine, apoi în modul în care te privesc cei din jur.
În final, te invit să observi dacă nu cumva ,,defectele” tale sunt false, dacă nu cumva eşti prins în capcana gândirii negative a celorlalţi, fără să fii conştient. Pentru că dacă tu conştientizezi acest lucru, e minunat. E primul pas spre eliberare.
Psihoterapeut, Geanina Timofte
