Puterea Gândului. Cum se pot materializa gândurile noastre

Puterea Gândului. Cum se pot materializa gândurile noastre

geanina timofte
Redactat de: Geanina Timofte
Timp de citire: 4 minute

Cu siguranță că ai auzit de multe ori despre puterea gândului care se poate materializa. Mai cu seamă, filmul motivațional Secretul, a făcut ca această idee să circule și să fie răspândită pe scară largă.

Unii dintre noi au privit cu scepticism, alții s-au entuziasmat, dar, pentru că dorințele gândite întârzie să se materializeze, au renunțat și ei.

Cum se materializează gândurile

Materializarea dorinelor

Totuși, rămâne întrebarea: bune sau rele, gândurile noastre se pot materializa?

Gândurile noastre, se pare că numără vreo 60.000 într-o zi, spun unii specialiști. Totuși, cele mai multe trec nebăgate în seamă, ca norii stingheri pe un cer de vară. Unele gânduri, însă, se încarcă cu energia emoțiilor noastre, apoi se întâlnesc cu alte gânduri cu care rezonează... iată furtuna!

,,Astăzi voi merge la sport. Acolo mă voi întâlni cu X. sora ei și-a rupt piciorul. Anul trecut când am avut luxația la gleznă, a fost îngrozitor. Aoleu! Dacă o pățesc din nou. Aș putea chiar să-mi rup piciorul. Un pas greșit ar fi de-ajuns. Voi sta la pat, îmi voi rata interviul pentru noul loc de muncă....”

Cam ce șanse crezi tu, că ar fi, ca personajul nostru să-ți luxeze piciorul, sau chiar să-l rupă, doar pentru că s-a gândit la asta? Dar să rateze interviul?

Mintea noastră este ca un computer biologic, care funcționează pe bază de programe mentale: convingeri, credințe. Acestea pot fi ale noastre, dar pot fi însușite din mediul în care am crescut sau în care trăim, ca o formă de adaptare la mediu.

Gândurile noastre, cele mai frecvente, au la bază, aceste convingeri. Acestea s-au fixat în memoria noastră, prin intermediul emoțiilor. În exemplul cu piciorul luxat, emoția este frica, iar convingerea ar putea fi ,,nu voi reuși” ,,nu sunt suficient de bun”, ,,nu am noroc” etc

În astfel de situații, gândul se poate materializa, dacă apare destul de frecvent, însoțit de emoții și dacă se combină cu convingerile. El funcționează ca o comandă dată creierului meu. Acesta va căuta ,,soluții” ca acest lucru să se întâmple, într-un fel sau altul, dar într-un mod absolut rațional.

Ce să faci să-ți împlinești dorințele

Dacă dorința ta cea mai mare este susținută de convingerea că se va împlini, atunci nu ai decât un pas până la materializare. E suficient să știi pur și simplu că nimeni și nimic nu te poate opri. Să simți, deja, că ești acolo, că ai toate acestea și că materializarea nu-i decât o chestiune de timp.

Sunt sigură că ți s-a întâmplat, măcar o dată, ca atunci când ai fost sigur pe tine, sigur că meriți să ai ceva, acel ceva a devenit realitate, chiar dacă mulți credeau că nu se poate.

Din păcate, mulți oameni se îndoiesc, în adâncul inimii lor, de reușită. Undeva, un program mental, o convingere din copilărie, îi sabotează.

De la a promova un examen, a obține un loc de muncă, a cuceri pe cineva... Eu însămi, ani întregi, mi-am sabotat maternitatea dintr-o teamă. Am recâștigat-o din convingerea că sunt făcută să fiu mamă. Și chiar dacă părea greu de crezut, în adâncul inimii mele am știut-o, am simțit-o, iar acum o trăiesc.

Știu că și tu ai, măcar in exemplu din viața ta, în care gândul ți s-a materializat: în rău, dacă a fost însoțit de frică, în bine, dacă a fost însoțit de bucurie, de convingerea că meriți împlinirea lui.

Dorință împlinită

Ceea ce trăim a fost, cândva, un gând

Tot ceea ce trăim la nivel colectiv, în bine sau în rău, a fost, inițial un gând încărcat cu o emoție. Acest gând s-a întâlnit cu zeci de mii de alte gânduri similare, materializându-se, apoi.

Să nu uităm că tot ce a gândit omul, a devenit, mai devreme sau mai târziu, realitate. Jules Verne îți imagina un submarin, într-un roman SF, iar submarinul este o realitate, încă din secolul trecut. Astăzi oamenii își imaginează teleportarea, probabil copiii sau nepoții noștri o vor experimenta.

Așadar, exprimă-ți clar și la modul concret, dorința și fii convins că se va împlini fără să te gândești cum. Imaginează-te, cât mai des, în acea poveste, fii în imaginația ta cu toate simțurile, ca și cum deja ai ceea ce dorești. Și nu uita să te deschizi spre orice oportunitate îți iese în cale, apoi acționează.

Da, gândul se poate materializa, important e să-ți dorești suficient de mult, să nu te îndoiești nicio clipă de posibilitatea împlinirii lui. O clipă de îndoială i-a trebuit lui Toma ,,necredinciosul”, pentru a aluneca în valuri.

Povestea nu e nouă, căci și Iisus ne spune: ,,oricine va zice acestui munte: Ridică-te și te aruncă în mare, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui, orice va zice”. (Evanghelia după Marcu, 11:23)

Să credeți în visurile voastre și să vi se-mplinească toate gândurile bune!

Psiholog Geanina Timofte

Distribuie articolul:
geanina timofte
Psiholog Geanina Timofte
Cine sunt eu? Sunt un om care poate să vadă dincolo de aparențe, frumusețea sufletească. Știu că bunătatea se ascunde, uneori, în spatele unor măști de apărare. Știu că nu există oameni răi, ci oameni răniți sau neiubiți. Cred în puterea de vindecare și autodepășire a fiecăruia.

One comment on “Puterea Gândului. Cum se pot materializa gândurile noastre”

  1. Buna seara, foarte bine spus, e greu sa trecem peste unele convingeri,dar cred ca un ajutor din partea unui specialist putem înțelege mai bine ceea ce nu reusim sa intelegem...multumesc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole care ți-ar plăcea

Simți că ai nevoie de ajutor emoțional? Eu vin în întâmpinarea ta cu soluții pentru cele mai grele probleme prin care treci. 
Geanina Timofte: Psiholog, Psihoterapeut, Trainer & Life-coach NLP.

Ești gata de o schimbare?

Hai 3 zile în tabăra de dezvoltare personală!
Vezi detalii
cross-circle