Sunt momente când simți cu toată ființa că nu mai poți trăi cu suferința care a pus stăpânire pe viața ta. În adâncul sufletului știi că trebuie să renunți la ceea ești acum, la ceea ce ai acum, pentru a putea ieși din durere. Totuși, ceva mai puternic decât voința ta, decât rațiunea, te menține blocat în nefericirea cea mai adâncă: frica de necunoscut.
Suferința emoțională care apare în anumite situații din viața noastră este rezultatul unui conflict interior.
Pe de o parte este nevoia de a acționa în vederea schimbării unei situații nefavorabile sănătății noastre emoționale (mai târziu și fizice), pe de altă parte, frica de necunoscut care ne blochează.
Incapabil de a lua o decizie, rămân captiv acestei situații și gândurilor negative care îmi parazitează mintea.
Ce e de făcut?
1.DĂ DRUMUL GÂNDURILOR NEGATIVE.
Un gând negativ e rezultatul minții noastre, așadar parte din noi. Cum aș putea să-i dau drumul? Să presupunem că o situație în care partenerul de cuplu te părăsește, va genera o suferință cumplită ca rezultat al gândurilor: nimeni nu mă iubește, nu voi mai fi iubit vreodată, nu merit să fiu iubit.
Gândurile generează alte emoții negative care, la rândul lor, vor determina alte gânduri așa că iată-ne prinși într-o capcană fără ieșire. Capcana suferinței.
E momentul să spun ,,STOP GÂND”!
Contestă gândurile!
2.CONECTEAZĂ-TE LA EMOȚIILE DIN SPATELE GÂNDURILOR.
Ce emoție mă face să gândesc astfel?
Ei bine, cel mai adesea, emoția din spatele acestor gânduri este FRICA. Frica de singurătate, frica de moarte... Este însă, această frică, fundamentată?
O frică este instinctuală, ea a luat naștere în creierul reptilian (cel ocupat cu instinctele de supraviețuire), prin urmare nu prea are de-a face cu rațiunea care se află în neocortex (care diferențiază omul de animale).
Frica de singurătate, în exemplul despărțirii de un partener, e un avertisment al cărui scop este să mă ajute să supraviețuiesc. Omul este o ființă fragilă la nivel biologic, nu poate supraviețui singur într-un mediu ostil. Mă refer mai ales, la omul primitiv care funcționa pe baza creierului reptilian, înainte de dezvoltarea neocortexului – sediul rațiunii.
Așadar, scopul acestei emoții, frica, este unul pozitiv. Dar este ea rațională, în stadiul actual al dezvoltării umane? Doar dacă mă aflu singur, în junglă.
Admit rolul benefic al acestei emoții, o accept și o îmbrățiez, dar contest raționalitatea gândului care s-a născut în acest context.
Astfel, chiar dacă nu mă mai iubește X, eu merit să fiu iubit.
E drept că povestea cu iubirea e ceva mai rafinată, pentru că e un sentiment apărut mai târziu pe scara evoluției umane. La baza acestui sentiment se află nevoia de conexiune cu un altul, de apartenență la un grup. Scopul este supraviețuirea într-un mediu ostil. Iată de ce pierderea iubirii generează o frică atât de mare.
Atenție! Nu vorbim de îndrăgostire, sentiment înrudit cu iubirea, dar care are scop alt instinct: supraviețuirea speciei (înmulțirea). citește aici
În concluzie, folosind rațiunea, disecând, ca un chirurg, gândurile, emoțiile din povestea prin care-mi scriu nefericirea, voi putea alege să dau drumul gândurilor negative pentru a fi liniștit, calm, iar dacă doresc, chiar fericit!
Pentru că fericirea e o alegere, o creație conștientă.
Îți doresc, dragul meu cititor, să nu lași gândurile iraționale să te țină în suferință, să renunți la frica și să te poți îndrepta spre ,,mai binele” pe care-l meriți.
Geanina Timofte
