Cu siguranță că te-ai întrebat, atunci când ai ieșit dintr-o relație, de ce doare despărțirea. Pentru că sentimentul pe care-l ai, mai ales atunci când încă simți dragoste pentru cel care pleacă, este ,,de sfârșit de lume”.
Durerea este atât de mare, încât nimic nu pare să mai aducă bucuria de a trăi.
Motivul unei suferințe care te blochează în activitățile tale este dependența emoțională. Când te îndrăgostești se activează, în creier, centrii plăcerii, exact aceeași zona care se activează la alcool, droguri, dulce… De aceea, când ești lipsit de ,,obiectul” dragostei”, intri în ,,sevraj” emoțional.
Suferința din dragoste mai este numită și ,,sindromul inimilor frânte” și nu de puține ori, este însoțită de un episod depresiv. Nu mai poți mânca, nu mai dormi, nu mai ai puterea de merge la muncă, de a face nimic din ceea ce înainte făceai în mod obișnuit. Ai vrea să se oprească lumea, să închizi ochii și să-i deschizi atunci când totul s-a sfârșit.
Dar această suferință refuză să plece, ești prins ca într-o pânză de păianjen, în gânduri obsesive care-ți accentuează această stare. Te gândești că dai timpul înapoi și nu mai faci ,,greșeli”, îți imaginezi cum cel plecat se întoarce, regretă, apoi îți amintești despărțirea, cuvintele și scenele dureroase. Tot acest scenariu se repetă iar și iar, ținându-te captiv în suferința aceasta cumplită.
Este posibil să fie vorba și de un atașament anxios, un model de relație care-și are originea într-o traumă de abandon din copilărie. În copilăria mică, o separare bruscă de mama (ești dus la bunici, ești lăsat la creșă, ești lăsat cu o bonă) este înregistrată de mintea emoțională, fără să fie asociată cu fapta propriu-zisă. Pentru că până la 3 ani, copilul nu are, încă, înțelegere rațională asupra lumii, iar separarea este tradusă drept pericol.
O dată cu despărțirea, se activează, în plan emoțional, amintirea traumei, de aceea se manifestă această suferință la separarea de partener.
Ce poți face? Percepe această ruptură ca pe un proces de ,,doliu de separare”. Ventilează emoțiile: vorbește despre ceea ce simți, cu cei apropiați, scrie, în jurnalul tău, despre tot ce simți și lasă emoțiile să se manifeste, pur și simplu.
Apoi separă emoțiile de acum, de emoțiile copilului care s-a simțit nesigur, altădată. Înțelege, rațional, că mare parte din durerea ta nu are legătură cu persoana care te-a părăsit, ci cu fricile copilului care ai fost. Nu ai amintiri conștiente din primii 2, 3 ani de viață, dar creierul a înregistrat emoțiile. Orice separare funcționează ca un declanșator emoțional.
E mai ușor să treci peste suferință și să mergi mai departe când înțelegi toate acestea. Trece gândurile iraționale prin filtrul rațiunii, înlocuiește-le cu altele raționale, astfel se vor declanșa alte emoții.
Apoi întreabă-te ce te face să crezi că viața nu poate fi mai bună după despărțire, că nu poți găsi ceva mai bun. Ce meriți tu?
Fă o listă pe care o pui la vedere, cu calitățile tale, cu ceea ce meriți tu: eu merit iubire, eu merit respect, eu merit bunăstare… Citește-o, în fiecare zi până când crezi în aceste afirmații.
Oamenii merită toate acestea, fără un motiv. Dar se autosabotează din cauza programelor însușite în copilărie, când cuvintele adulților aveau greutatea unor ,,porunci”.
O altă soluție este să te vizualizezi în viitor. Imaginează-te, cu toate simțurile tale, într-un viitor în care te-ai vindecat de durerea despărțirii. Imaginează-te fericită, iubită, liberă de frici și de suferință.
Imaginația induce minții sentimentul că acest lucru s-a întâmplat, deja, astfel că suferința va fi de domeniului trecutului. Repetă acest exercițiu, în fiecare zi.
Trăiește-ți suferința, eliberează durerea prin cuvinte, prin lacrimi, dar nu te lăsa prins în capcana acesteia. Folosește-ți mintea, voința, pentru a trăit frumos și fericit.
Psiholog Geanina Timofte
