De câte ori nu s-a întâmplat să ratăm un vis, simţind durerea chinuitoare a eşecului! Dar mi-a fost dat şi să văd cum un cuvânt rostit, la momentul potrivit, să activeze cine ştie ce resorturi ascunse ale sufletului şi să scoată la suprafaţă învingătorul din celălalt. Şi atunci mă întreb, firesc, ce anume face ca acelaşi om să acţioneze uneori, într-un mod care să-i fie favorabil şi să-l ducă la rezultate uluitoare, alteori să se saboteze absurd, eşuând în situaţii în care nimeni nu ar fi crezut?!
Mai toţi trăim făcând planuri de viitor sau gândindu-ne la trecut, rareori suntem în prezent, aşa cum ar fi de dorit pentru echilibrul nostru emoţional. Gălăgioasa noastră minte face scenarii de tipul ,,cum ar fi fost dacă” sau ,,ce se va întâmpla dacă”... Trecutul nu se mai poate întoarce chiar dacă încercăm să-l ,,reparăm” cu variante imaginare pozitive, care ar putea să ne fie de folos, totuşi.
Problema e cu viitorul. Nu vorbesc despre planuri de viitor, care sunt necesare atunci cand ne stabilim obiective, ci despre acele scenarii negative pe care ni le construim mental, care ne blochează raţiunea. O dată cu aceste scenarii apare şi cortegiul de emoţii negative care, în mod evident, ne fac să ne simţim rău. În plus, acestea, chiar dacă sunt rod al imaginaţiei, tind să devină realitate, deoarece computerul nostru central – creierul – le preia ca pe o comandă.
Asta nu înseamnă că tot ceea ce ne imaginăm sau gândim, devine realitate. Un simplu gând nu înseamnă nimic, dar repetat şi însoţit de emoţii specifice ne face ca atunci când suntem în situaţia imaginată să procedăm conform scenariului. Creierul activat de emoţia fricii, să spunem, va transmite informaţia către întreg corpul nostru. Astfel, se activează în noi starea de stres care împinge sângele către extremităţi pentru acţiunea ,,luptă sau fugi” şi creierul nostru, neirigat suficient, nu va mai putea avea o activitate la potenţialul lui maxim. Intrăm în stare de ,,avarie”. Ne blocăm şi nu mai putem fi noi înşine, instinctul de apărare preia comanda şi ne sabotează.
Adu-ţi, te rog, aminte, de o întâmplare plăcută. Important este să fii atent la ce emoţii şi senzaţii percepi în timp ce mintea ta derulează întâmplarea. Nu-i aşa că e o stare de bine? Starea emoţională s-a schimbat. Acest lucru se întâmplă deoarece toate experienţele pe care le trăim sunt codate prin intermediul emoţiilor şi senzaţiilor. Amintirile sunt declanşate, adesea. de emoţii sau declanşează, ele însele, emoţiile prin care le-am codat pentru a le stoca în memorie.
Acum aminteşte-ţi o întâmplare neplăcută... sau mai bine nu. Deoarece, vei constata acelaşi lucru: emoţiile negative te vor cuprinde şi-ţi vor crea o stare proastă. Te vei simţi rău.
Mai bine, imaginează-ţi că ceva frumos ţi se va întâmpla în următoarele momente. Ce vrei tu, ce-ţi doreşti. Cum te simţi? Observi că şi atunci când îţi aminteşti o întâmplare reală, dar şi atunci când îţi imaginezi o situaţie posibilă, starea ta emoţională se transformă.
Ai înţeles, aşadar, ce forţă au gândurile şi emoţiile, dar şi faptul că nu realitatea, ca atare, ne creează o anumită stare emoţională, ci modul în care noi o interpretăm şi emoţiile generate de această interpretare.
Cum apar scenariile mentale
Un scenariu negativ nu apare din senin, el are la bază un anumit mod de gândire al celui care-l creează. O gândire rigidă formulată prin operatori de necesitate de tipul ,,trebuie să” sau prin generalizări ,,toţi, toate, niciodată, întotdeauna”, este determinată de o toleranţă scăzută la frustrare. Dacă se întâmplă ca un copil să întârzie o oră în drumul de la şcoală spre casă, multe mame vor crea un scenariu negativ conform căruia ,,sigur i s-a întâmplat ceva rău copilului”. Întotdeauna există un anumit tipar:
Şi toate acestea fără niciun motiv!
În psihoterapia cognitivă, soluţia este identificarea tiparului de gândire, iraţional şi combaterea acestuia cu întrebări specifice care să evidenţieze eroarea de logică sau formularea unor ipoteze alternative raţionale, ca să menţionez doar două dintre modalităţile de rezolvare a unor astfel de probleme.
Iată ce se întâmplă în mintea noastră, în aceste situaţii: Dacă lucrurile nu se întâmplă conform aşteptărilor, înseamnă că s-a întâmplat ceva rău. Întotdeauna, când lucrurile nu funcţionează conform aşteptărilor, se întâmplă ceva rău. Lucrurile trebuie să funcţioneze aşa cum mă aştept.
E suficient să punem întrebarea: Cine a stabilit această relaţie de tipul cauză-efect? Pe ce mă bazez atunci când spun dacă... înseamnă că? Combatem generalizarea: Întotdeauna? Nu cunoşti nicio situaţie în care să se fi întâmplat altfel? sau necesitatea: Cine a stabilit că ,,trebuie”? , Ce s-ar întâmpla dacă nu ai face ce ,,trebuie”?
Cauza eșecului
O situaţie des întâlnită este aceea în care facem scenarii prin care ne sabotăm propriile noastre acţiuni. Urmează să am un interviu pentru un job şi îmi amintesc că data trecută când s-a întâmplat asta, am fost respins. Iar atunci, dezamăgit fiind, am activat inconştient un program rămas prin mintea mea, din anii copilăriei: Am fost respins, deci nu sunt bun de nimic. Cât priveşte interviul de mâine, pentru că am, deja, o experienţă neplăcută, în acest sens, trag o concluzie negativă şi emit un gând iraţional: Nu sunt bun de nimic, deci voi fi respins.
Observă cercul vicios din care nu mai poţi ieşi! Desigur, cauza acestui raţionament e complexă, cu rădăcini în copilărie şi adolescenţă, când s-a conturat stima de sine. Dar nu despre cauze o să discutăm aici, oricât de importante ar fi ele. Problema o reprezintă, ca în exemplul anterior, gândul iraţional care se naşte. Stabilim o relaţie de tip cauză-efect, neproductivă. Ca să nu mai vorbim de lipsa de logică a acesteia.
Aşadar, dacă am o toleranţă scăzută la frustrare, mă voi aştepta ca şi de data aceasta să se întâmple la fel. Astfel îmi creez un scenariu negativ, imaginându-mi în detaliu, eşecul şi generând o serie de emoţii prin care îl imprim în mintea mea.
Mintea inconştientă nu prea face distincţii între realitate şi imaginaţie (dovadă emoţiile pe care le trăiesc şi atunci când îmi amintesc o întâmplare reală, dar şi atunci când îmi imaginez o situaţie posibilă (deci ireală). Aşa că va lua drept ,,comandă” scenariul meu şi-l va aplica atunci când sunt pus în situaţia respectivă.
În timpul interviului, se activează emoţiile negative care-mi blochează limpezimea gândirii, îmi blochează accesul la memorie sau spontaneitatea şi ghici ce? Da, voi fi respins pentru că aşa am programat să se întâmple, aşa mi-am dorit ,,inconştient”, pentru a confirma ipoteza ,,nu sunt bun de nimic”.
Lucrurile stau la fel şi pentru situaţii mai complexe de viaţă. De exemplu, incapacitatea de a găsi un partener, eşecul într-o relaţie de cuplu, neîmplinirea unor obiective profesionale sau familiale.
Soluţii
Nu mai este nevoie, sper, să-ţi explic la ce soluţii apelăm în astfel de situaţii. Pur şi simplu creez un scenariu pozitiv. De ce? Pentru că astfel mă simt bine, pentru că e absurd să mă simt rău pentru ceva ce nu s-a întâmplat, pentru că planificând reuşita, imaginându-mi-o şi trăind emoţiile acesteia, asociez situaţia cu care urmează să mă confrunt, cu emoţii pozitive care se activează în momentul în care sunt în situaţia reală, iar dacă am emoţii pozitive sunt relaxat şi voi ,,funcţiona” la potenţialul meu maxim.
Mai există o modalitate numită crearea unei ancore, folosită în NLP. (vezi aici) Când îmi imaginez situaţia dorită, pozitivă, las emoţiile stării de bine să se amplifice până în punctul lor cel mai înalt, moment în care fac un gest (ating antebraţul, strâng pumnul sau orice gest simplu şi discret) câteva secunde. Când mă voi afla în situaţia propriu-zisă, voi folosi ancora (fac gestul respectiv) care îmi va activa automat şi emoţiile pozitive trăite în scena imaginată anterior.
Aşadar, observi, dragă cititorule, că de cele mai multe ori ne sabotăm alegând să creăm scenarii negative care generează emoţii negative pentru a ne simţi rău fără un motiv, ba chiar să transformăm fricile noastre în realitate printr-un mecanism simplu de care nu suntem, însă, conştienţi.
Ca de atâtea alte dăţi, îţi reamintesc că noi deţinem cheia stărilor noastre emoţionale, aşa că hotărăşte singur ce ai de făcut.
Psihoterapeut,
Geanina Timofte
Ma confrunt și eu cu ganduri negative și scenarii pe care nu le-am făcut de frica sa nu pierd persoane. Și gândesc “dacă am făcut chestia aia?” Eu fiind conștientă ca nu am făcut-o, mintea mea ma trimite mereu cu gandul acolo. Ce sa fac?
Sunt multe cauze posibile. Începe prin a face investigații medicale pentru a exclude o problemă de sănătate care determină acest simptom. Dacă totul e în regulă, analizează nemulțumirile din viața ta, posibile conflicte interioare, chiar un episod depresiv. Rezolvarea problemelor emoționale în terapie, schimbările necesare care să-ți aducă satisfacție, o viață activă cu mișcare în aer liber, socializare, ar duce la creșterea vitalității, a poftei de viață în general, deci și revenirea dorinței sexuale.
Amintește-ți că sunt doar scenarii, gânduri apărute din frici care nu au au consistență și întoarce-te la realitate. Investighează, în terapie, cauza fricii tale de a pierde persoane dragi și lucrează asupra acestor evenimente sau convingeri mintale, astfel încât să privești lucrurile dintr-un alt unghi, mai rațional.
Va mulțumesc cu recunoștință pentru articol!