Încă din copilărie începi să-ţi faci visuri, să creezi proiecte pe care să le urmezi, fie şi numai cu imaginaţia. Câte dintre noi, fetele, nu am visat că suntem prinţesa din poveste şi că într-o zi îl vom întâlni pe prinţul viselor noastre, bun, puternic, generos, care va dori să-i fim alături până la adânci bătrâneţe?… În jocurile noastre ,,de-a” eram eroul basmelor sau desenelor animate preferate şi ne culcam seara, cu gândul că într-o zi vom reuşi.
De-a lungul anilor îţi faci tot felul de planuri, în acord cu priorităţile fiecărei etape de vârstă, dar pe multe le abandonezi înainte să te fi apropiat, măcar de ele. Totuşi, există unii oameni care, oricât de imposibile păreau, la un moment dat, visurile lor, nu le-au abandonat până când nu le-au atins.
Nu vi s-a întâmplat să aflaţi despre un fost coleg de şcoală că a ajuns acolo unde nimeni nu s-ar fi aşteptat? Cine, ăla? Cum a reuşit, că nu era prea deştept?! Sigur la tiparul în care noi l-am incadrat, fără să-l cunoaştem cu adevărat. Ideea că cineva se schimbă, sau că, pur şi simplu e altfel decât credeam, ne creează o stare de disconfort emoţional şi preferăm să negăm realitatea care nu ne convine, decât să acceptăm că lumea, aşa cum am perceput-o noi, e un construct eronat. Decât sa vad ca altul a devenit ceea ce si eu as fi putut deveni daca….. Si totuşi, ar fi mai simplu ca în loc să-i neg evoluţia, mai bine să-i urmez exemplul.
Totuşi, să revenim la întrebarea: Cum a reuşit celălalt? Mai întâi să vedem unde se naşte visul, idealul nostru. El se naşte dintr-un gând, ca o exprimare a propriului destin. Dargândul e atât de instabil… Dintr-un gând se naşte altul care, la rândul lui, va naşte un altul… şi tot aşa, până când vom fi atât de departe de primul, încât fie îl vom uita, fie îl vom abandona ca fiind irealizabil. Dacă mai intervine şi raţiunea care, de regulă, ne oferă o mie de argumente că nu se poate, atunci, cu siguranţă, vom renunţa la visul nostru. Şi cam aşa procedăm cu cele mai multe dintre proiectele noastre de viaţă.
Şi atunci care-i diferenţa între mine şi celălalt? Diferenţa este că eu sunt un visător şi celălalt este un vânător. Da, ai citit corect: am spus vânător, nu învingător. A fi învingător presupune o luptă, o confruntare, dar împlinirea propriului destin nu e tocmai o confruntare… poate doar cu limitele tale.
Acum să lămurim puţin lucrurile. Nu e rău deloc să fii visător, ba e chiar necesar şi benefic în dezvoltarea ta, dar a rămâne blocat în această stare şi a nu evolua este extrem de dăunător. Pe lângă visarea care îţi permite să explorezi spaţii nebănuite de unde ies la iveală marile Idei, ai nevoie de acţiune.
Iar un vânător acţionează!
Să vedem cum acţionează un vânător. Ai 5 paşi de urmat.
Fă-ţi un plan pentru ce urmează să faci în îndeplinirea obiectivului!
Informează-te cu privire la tot ce înseamnă scopul tău!
Nu ezita să ceri ajutorul celorlalţi; vei fi surprins să vezi ce binevoitori sunt oamenii!
Nu renunţa oricâte piedici vei întâlni!
Acţionează doar atunci când eşti pregătit să o faci, fără a încerca să arzi etapele!
Îţi aminteşti de basmele în care eroul trece printr-o grădină minunată în care răcoarea izvoarelor şi parfumul florilor îl îndeamnă la odihnă? Cel care ceda tentaţiei cădea într-un somn veşnic, somnul morţii. Plăcerile facile pe care ţi le oferă viaţa reprezintă falsul Paradis. Adu-ţi aminte că un vânător nu-şi abandonează scopul. Aşa e şi cu gândul tău din care s-a născut proiectul. Tu eşti un vânător, nu te laşi furat de tentaţiile care îţi apar în cale. Urmează-ţi primul gând!
Fii atent la semnele pe care ţi le dă Universul şi pe care cei mai mulţi le ignoră, numindu-le coincidenţe! Sunt urmele vânatului dorit, anume pentru tine.
***
Tu ce paşi ai urmat atunci când ai atins un obiectiv?
Scrie-mi care au fost obstacolele cele mai dificile pe care le-ai întâmpinat?
