Ce fac eu, cu viaţa mea?

Adesea trăim prinşi în propriile colivii ale căror gratii sunt fricile noastre. Ni le construim în ani, cu migală de artist, le facem frumoase, le facem confortabile, apoi ne obişnuim cu ele atât de mult, încât ajungem să le iubim. Iar într-o bună zi  ne plângem de lipsa libertăţii, uitând cu desăvârşire că noi suntem cei care deţinem cheia coliviei.

Ştiu, necunoscutul sperie! Drumul bătătorit e cel mai confortabil. Când aleg să schimb ceva în viaţa mea e ca şi cum aş porni într-o călătorie,  fără să ştiu destinaţia. Dacă pe drum sunt pericole care mă pândesc, dacă mă vor prinde cu garda jos, dacă mă voi rătăci? Şi atunci aleg calea cea mai comodă: să mă învârt ca un hamster într-un carusel, cu sentimentul că trăiesc. Măcar e drumul ştiut, fără pericole, fără situaţii neaşteptate, fără să fiu nevoit să iau decizii pe care să mi le asum...

Ştii, însă, ce e cu adevărat uimitor în legea existenţei umane? Faptul că, oricât aş vrea, nu pot rămâne la nesfârşit, în colivie. Omul nu e doar o fiinţă biologică, nu vine pe lume doar ca să se înmulţească, asigurând supravieţuirea speciei. Omul e şi o fiinţă spirituală, iar dacă uită acest lucrul, legile nescrise ale Universului, au grijă să-i amintească, pentru că scopul său este şi evoluţia spirituală.

Astfel, viaţa îţi aduce în cale situaţii-problemă care te obligă să înaintezi, să schimbi, să evoluezi. Dacă nu ar fi aşa, omul ar trăi într-o continuă stare de inocenţă şi de mulţumire de sine. Dar nu! Se întâmplă ca în viaţa ta să apară ceva atât de dureros, încât nimic să nu mai fie ca înainte. Şi nici nu poate fi ca înainte. Totul trece, totul curge, noi înşine suntem râuri.

Sunt momente când spui ,,Ce fac eu cu viaţa mea?” Te izbeşti o vreme de gratiile închisorii pe care ţi-ai construit-o, iar dacă deschizi, până la urmă, portiţa, în faţa ta e numai ceaţă. Când ceaţa se ridică, în sfârşit, o sumedenie de cărări ţi se arată în faţă. ,,Pe care s-o apuc?” Ei bine, nu e greu. Dacă eşti onest cu tine însuţi, nu ai cum să nu ştii ce vrei. În interiorul tău se află, întotdeauna, răspunsul. Din frica de eşec, ori din nişte convingeri limitative induse de alţii, ai ascuns atât de bine, visul tău cel mai frumos, încât nici tu nu-l mai găseşti.... sau ţi-e frică să-l găseşti.

Ai ajuns la vârsta maturităţii şi viaţa ta pare să fie cât se poate de bună. Dar o nelinişte din ce în ce mai mare începe să se instaleze în sufletul tău, ca mai apoi să facă loc nemulţumirii. Nimic nu mai este aşa cum ai fi vrut. Când, unde şi de ce s-au oprit toate proiectele tale? Oare asta-i ceea ce ţi-ai dorit de la viaţă? Asta să fie totul? Eşti ca un robot, viaţa ta se derulează pe pilot automat. La locul de muncă ai ajuns într-o funcţie care-ţi aduce satisfacţii materiale, dar din punct de vedere emoţional, nu-ţi oferă nicio bucurie, nu-ţi face nicio plăcere. Ai devenit, peste noapte, ceva ce nu mai are legătură cu tine însuţi, cu ceea ce eşti tu, cu adevărat. Acasă totul este o rutină: arunci pantofii la întâmplare în drumul spre dormitor ca să iei, într-un gest mecanic, telecomanda, şi să o butonezi, pierdut, mutând de pe un canal pe altul, în căutarea a ceva interesant. Uneori găseşti, de cele mai multe ori, nu, dar timpul trece. Mănânci cu ochii în televizor sau deschizi calculatorul, făcând aceleaşi gesturi înstrăinate, în căutarea a ceva care să te scoată din amorţeală, iar timpul trece, se lasă noaptea, ca a doua zi totul să se deruleze identic. Partenerul de viaţă (dacă ai avut timp să-ţi faci unul) pare un străin. Ce aveţi voi doi, în comun? Dacă eşti onest, constaţi că pasiunea a trecut şi-n locul ei nu s-a instalat prietenia, încrederea, ci rutina, indiferenţa. Nici măcar gestul de a face dragoste nu mai înseamnă comuniune, s-a transformat într-un act mecanic şi absurd, ca hrana şi somnul – necesitate biologică. Nu aveţi ce să vă spuneţi... poate, din când în când, câte un reproş, inutil, de altfel. Mai ieşi, uneori cu un prieten şi simţi nevoia să i te plângi, iar acesta, ca un prieten adevărat, te ascultă şi te încurajează. Şi atunci vine întrebarea minunată, salvatoare: ,,Ce fac eu cu viaţa mea?”

Întrebarea corectă aduce răspunsul, dacă ştii mitul regelui pescar. Odată cu întrebare vine şi soluţia: deschizi uşa coliviei, rupi gratiile, spargi zidurile închisorii pe care singur ţi-ai construit-o. Ca să faci asta este nevoie fie de furie, fie de o întâmplare dramatică (problema). Cum spuneam mai devreme, în faţa ta se deschid o mulţime de drumuri, aşa că apare o nouă dilemă: pe care să mergi, care e cel corect, care e drumul tău? Frica de a nu greşi te ţine în loc, aşa cum rămâne în colivie canarul, chiar dacă poarta spre libertate s-a deschis. Unde să pleci? Spre ce? Are vreun rost? Câte întrebări!

Cum găseşti un răspuns?

1. Aminteşte-ţi! Caută în amintirile tale cele mai ascunse, întorcându-te în copilărie sau adolescenţă şi aminteşte-ţi visul tău de atunci. Acel vis nu a dispărut, chiar dacă, de-a lungul vieţii mulţi au avut grijă să-ţi spună că nu se poate, că e o copilărie, că nu ai nicio şansă, iar tu ai început să crezi şi să-ţi asumi ca pe o convingere proprie această limitare.
2. Activează Visătorul! Dacă există un blocaj la acest nivel, ai putea să intri în legătură cu Visătorul din tine. Există o parte din fiinţa noastră care a fost activă în copilărie, când avea rolul cel mai important: Visătorul. Acesta ne permitea să ne imaginăm orice, el nu are nicio limită, nu dă doi bani pe raţiune şi pe logică – nişte limitări stupide care nu permit omului să-şi folosească toate resursele sale divine. Aşa că Visătorul din tine, pe care l-ai exilat de mulţi ani, într-un ungher al fiinţei tale, abia aşteaptă să-şi facă de cap. Vorbeşte-i. Cere-i iertare că l-ai uitat şi spune-i că ai nevoie de ajutorul lui. El e o parte adormită a fiinţei tale, o metaforă, dacă vrei, iar inconştientul nostru lucrează cel mai bine, cu metaforele. Lasă-l să-ţi aducă în minte toate năstruşniciile, ca în desenele animate, ca în filmele SF. Nu te obosi să vezi ce anume e realizabil şi ce nu, din ceea ce visează el. Într-o zi, curând, o să-ţi dea soluţia potrivită cu sinele tău. Tu doar activează-l.
3. Imaginează-ţi! Dacă ai descoperit care anume a fost visul tău cel mai frumos, sau tocmai ai creat unul în acord cu fiinţa care ai devenit, în ani, a venit momentul să înlături o limită, o frică, punându-ţi o întrebare simplă: Cum ar fi dacă aş face asta? Închide ochii şi imaginează-te ca făcând deja, ceea ce ai visat. Fii atent la imaginea din mintea ta, la ce vezi în jurul tău, o dată visul împlinit, la ce simţi, la ce auzi, la oamenii din jurul tău. Pur şi simplu lasă-ţi imaginaţia să te cuprindă, lasă filmul să se desfăşoare în mintea ta şi fii, în filmul tău, actorul principal dar şi regizorul (ca Sergiu Nicolaescu). Mintea nu face distincţie între realitate şi imaginaţie, astfel că va începe ,,să creadă” şi să perceapă visul ca pe o realitate pe care tinde să o materializeze. Astfel vei fi mai atent la toate informaţiile care au legătură cu dorinţa ta, vei face alegeri inspirate în acest sens, vei dezvolta abilităţile de care ai nevoie.
4. Găseşte modele! Caută în jur exemple de persoane care au obţinut ceea ce credeai a fi imposibil pentru tine. Dacă îi cunoşti, stai de vorbă cu aceşti oameni, întreabă-i cum au început, ce obstacole au întâlnit şi cum au reuşit. Care au fost acţiunile lor, convingerile, valorile în care au crezut. Oamenii sunt măguliţi să fie admiraţi, îţi vor împărtăşi din experienţa lor, căci tuturor ne place, atunci când am reuşit, să avem ,,discipoli”. Dacă nu-i cunoşti personal, dacă sunt persoane publice, studiază-le comportamentul, analizează-le discursul, fii atent la tot ceea ce fac şi ceea ce spun. Identifică tiparul lor şi aplică-l în viaţa ta. Fă din ei, modelele tale de viaţă.

Acestea sunt doar câteva căi care te pot scoate din amorţeală şi te pot duce, dacă vrei, spre acel scop al vieţii tale care să te facă fericit. Spuneam că sunt multe căi, dar cea corectă o poţi recunoaşte, dacă eşti atent: îţi dă sentimentul împlinirii, te face să te simţi fericit, ai sentimentul că acesta-i rostul tău pe lume, te pune în armonie cu tine însuţi.

Îţi recomand să citeşti două cărţi care te-ar putea ajuta: una mai dură – Termină cu văicăreala şi fă ceva cu viaţa ta, Larry Winget şi una mai blândă – Cum imposibilul devine posibil, Robert Anthony.

Dacă nu te afli, încă, în acel moment al vieţii tale în care să-ţi pui întrebarea salvatoare, nu te îngrijora, sigur va veni. Toţi cei pe care-i cunosc au trecut prin asta, inclusiv eu. Şi aşa cum îţi spuneam, dragul meu cititor, odată cu întrebarea corectă, vine şi răspunsul. Viaţa cuprinde nenumărate posibilităţi pentru fiecare dintre noi. Suntem aici, în trup, ca să experimentăm pentru a învăţa, cu scopul de a evolua. Acest lucru nu e posibil dacă ne construim închisori care să ne apere de necunoscut. Rupe gratiile, sparge zidurile închisorii pe care ţi-ai construit-o singur, în ani de inconştienţă şi alege să fii liber! Atenţie, însă! Limitele nu sunt niciodată, în afara noastră, ele sunt în noi înşine.

Dacă ţi-a fost de folos acest articol, aştept opinia ta. Ai dori să continui această temă cu un articol despre identificarea şi formularea corectă a scopului?

Cu drag,

Geanina Timofte